Povestea vorbii

Povestea vorbii

Primavara-ntiia oara roazele cind infloresc, C-un fir merse la-mparatul gradinaru-mparatesc, Care cu placere multa-n mina sa cum l-a luat, Totdodata fara veste la un deget l-a-nțepat Și intiia sa placere ce asupra-i o avea I s-a-ntors in suparare, cu acel gust n-o privea; Cum și catre gradinarul zise: — Iaca un cusur Care n-ar fi cuviința ca sa-l aiba un rasur; Tu cam te pricepi la multe maestrii gradinarești, Ș-asta roza ghimpi sa n-aiba n-ai putea s-o altuiești? — Ba sa poate, imparate, — gradinarul a raspuns — Și gradinaria are cite un secret ascuns. — Nu știu, — imparatul zise — asta este treaba ta, Fa-l ca sa-i lipseasca ghimpii și un dar vei capata. Gradinarul dar sa duse, puse-ndata, altui, Sa se prinza și sa creasca indestul se nevoi; In sfirșit el cu secretu-i a vazut c-a izbutit

Spune-ti opinia